Dominat de Mercur, planeta gândirii logice, se remarcă printr-un intelect ascuţit şi spiritualitate. Primul lucru care-l interesează despre un om este dacă are bani şi cum şi-i mânuieşte, considerând un păcat cheltuirea nesocotită a lor.
Nu este amator de aventuri riscante, apărându-se instinctiv de ele. El se bazează mai mult pe judecată decât pe instinct, alegându-şi prietenii şi partenerii prin compararea cu el însuşi. Femeia pentru el este o curiozitate, iar in ceea ce priveşte sexul, o faţetă a vieţii pentru care nu trebuie să ai timp.
În zodia aceasta sunt cei mai mulţi burlaci, ei preocupându-se mult de perfecţionarea profesională, fiind sistematici, conştiincioşi, cu un puternic simţ al datoriei. Nu coboară sub locul doi, din cauza modestiei nebucurându-se întotdeauna de o recunoaştere totală.
Se îmbracă îngrijit, sunt mereu proaspăt raşi, pedanţi, dar nu se numară printre bărbaţii excitanţi care ştiu să facă fericită o femeie. Bărbatul-Fecioară nu …
Etichete: bani, barbat fecioara, femei, mercur, zodia
Uranus – patronul zodiei Vărsător, era considerat de antici întruchiparea Tatălui Ceresc şi părintele primelor generaţii de zei.
Planeta Uranus, a şaptea în ordinea distanţei faţă de Soare şi a patra de la Terra, prezintă unicitate prin aceea că axa de rotaţie este atât de înclinată încât se observă unul din polii geografici.
Şi sub raport zodiacal este unică, semnificaţiile sale astrologice însumând tot ce are Destinul favorabil, potenţialul benefic al Soartei omeneşti.
Vărsătorul orientează fiinţa omenească spre progres şi inovaţie înzestrând-o cu geniu şi inspiraţie spontană, spirit artistic şi o mare generozitate.
Zodia Vărsător este “raiul astrologic”; blândul, generosul Uranus are ca secunzi: Luceafărul (voluptoasa şi raţionala Venus); Mercur (inteligenţa comunicativă); Luna ce dă omului personalitate, visare, fecunditate şi creativitate.
Uranus este “păzit” de fiorosul Saturn, fostul patron al zodiei, care, datorită mişcărilor proprii aştrilor, expansiunii Universului, altor fenomene …
Etichete: luna, mercur, saturn, spirit, uranus, varsator, zodia, zodiac
Comentarii recente
temani: Pe mine nu m-a deranjat niciodata zicala aceasta cu "niciodata sa nu-i crezi". In primul rand ca e adevarata, ochii persoanele cu ochi verzi au de obicei parul roscat, sau saten deschis...si in combinatie cu acesti ochi arata ca vulpile, apoi (si ca sa stiti ca eu nu critic ochii verzi...ar chiar culmea, si eu...
Rallu` :): Si eu sunt de aceeasi parere,am avut o relatie ca sa-i zic asa si ..nu a fost chiar placut, eu nu prea ma lasam moale si tot comentam si eram incapatanata si el cateodata nu vroia sa-si calce orgoliul si era incapatanat,deci clar nu ne potriveam. noi avem nevoie de un barbat care sa stie...
Rallu` :): Ohh,da!
Rallu` :): si eu<3! e cea mai complexa zodie dupa parerea mea,si tandra,si atragatoare,calma,responsabila,nu se lasa calcata in picioare,calma,rabdatoare dar si extrem de razbunatoare.. ce sa mai,zodia perfecta!:)
zam: Daca vrei o parere sincera si realista:) nu te-a iertat si nu o va face niciodata doar a trecut peste.Nu-i mai da motive si totul va fi aproape la fel ,la fel nu va mai fi....