Bărbatul LEU

Postat de: Eaîn Leu
14:35
9
Mar

Doreşte să fie luat în seamă oriunde s-ar afla, femeile găsindu-l atrăgător (el fiind conştient de acest lucru) şi stârnind de cele mai multe ori invidie. Admiră femeile frumoase, dar însoţitoarele sale trebuie să se îmbrace cu gust şi să fie familiarizate cu regulile comportării în societate.

Îi place să stea în aer liber, mai ales când străluceşte soarele, stăpânul său. Îi plac competiţiile sportive care-l evidenţiază şi s-ar putea crede că se teme de înfrângeri, dar el ştie foarte bine să le transforme în victorii. Îi place să-şi etaleze fericirea într-o atitudine regească, ca un om aflat deasupra tuturor lucrurilor.

Se va crede despre el, în caz de înfrângere, că datorită împrejurărilor nefaste a pierdut ceea ce i se cuvenea de drept. Râde cu plăcere, nu este guraliv sau trişor, dar poate deveni tiran, fiindu-i străine jumătăţile de măsură.

Pornind la luptă, aceasta va fi glorioasă şi, dacă ea înseamnă dragoste, trebuie să sară scântei sau să se aprindă un foc al bucuriilor. Un sangvin mândru, puţin naiv, cu pretenţia de a fi recunoscut drept centrul lumii, se joacă cu viaţa sa, cu dragostea şi cu banii.

El simte că soarta lui este cea a unui câştigător, bărbaţii agreându-l pentru dărnicie. Este deştept, înflăcărat, un prieten devotat şi valoros, asumându-şi riscuri mari şi expunându-se conştient la pericole, pentru a-i proteja pe cei dragi. De obicei este iubit de oameni şi nu are multe adversităţi, fiind agreat de la o distanţă sigură.

Siguranţa sa de sine atotcuprinzătoare izbeşte la început, dar omul sensibil îi simte vulnerabilitatea. El are nevoie de oamenii care au aceeaşi părere bună despre el, “călcâiul lui Ahile” pentru el fiind buna sa părere despre el însuşi. Fiind un bun mânuitor al cuvântului, influenţează hotărârile celor din jur, dar este uşor de convins să-ţi facă o majorare de salariu, să-ţi dea o sumă împrumut sau chiar să încheie o căsătorie.

Se îndrăgosteşte uşor şi în permanenţă, făcând şi desfăcând relaţiile de dragoste, acestea fiind elementul său de viaţă. Mai devreme sau mai târziu va găsi femeia fără admiraţia căreia nu va putea trăi şi cu care se va căsători. Deşi dispreţuieşte femeile uşoare, devine uşor victima acestui gen de femei, cu condiţia ca el să fie “beneficiarul”.

Dragostea orală feminină este plăcerea sa sexuală extremă, în timp ce cea linguală nu-l interesează, ca nici alte variaţiuni ieşite din comun. Poziţia normală îl atrage cel mai mult, capacitatea lui naturală pentru amor putând deveni perversitate dacă nu-i este satisfăcut egoismul, situaţie în care se refugiază în forme ciudate de autoamăgire.

Singurul mod de a evita astfel de situaţii este să fie tratat la nesfârşit cu complimente privind potenţa sa, capacitatea sa sexuală, fiind în stare să folosească orice artificiu pentru a-şi impresiona partenera înaintea contactului sexual. Aproape orice exhibiţionist este născut în zodia Leului.





Horoscop personalizat dragoste

Etichete: , , , ,

Acest articol a fost postat pe data Luni, Martie 9, 2009 la 14:35 în categoria Leu. Poţi lasa un răspuns la sfârşitul acestei pagini. Sistemul de ping nu este permis.

Pentru femei pe aceeaşi temă...

  • Potenţial erotic la bărbatul CAPRICORN
    La bărbatul Capricorn, sexul este tot ce poate oferi mai mult. El crede că un om iubeşte cu adevărat numai dacă înţelege pasiunea fizică. Actul sexual este un act impulsiv, dar îşi planifică şi această
  • Potenţial erotic bărbatul LEU
    Are nevoie de femei ca de hrană, pregătindu-se pentru fiecare nouă relaţie ca pentru o dramă eroică de neuitat. Este o personalitate sexuală puternică, trecând impetuos peste convenţii şi reguli. Femeia care începe o relaţie
  • Viaţa erotică la femeia Rac
    Femeia Rac reacţionează şi prinde repede semnalele erotice, dar nu va face niciodată primul pas. Este prea timidă şi-i este frică de o eventuală critică sau eşec, trebuind să fie încurajată subtil şi discret până
  • Cum îl respingem pe LEU
    Nu este nici o problemă în a rupe relaţiile cu un Leu. Monopolizaţi discuţiile, contraziceţi-l, vorbiţi numai despre dvs, uitaţi de ziua lui de naştere, trimiteţi-i felicitări întârziate şi începeţi să căscaţi atunci când vorbeşte
  • Potenţial erotic la bărbatul Rac
    Bărbatul Rac are nevoie de continuă încurajare, situaţie în care poate deveni un amant minunat. Îi place să dea lecţii de sex, plăcându-i să-şi conducă partenera pas cu pas într-o viaţă sexuală complexă, explicându-i ce

Nu sunt comentarii

Lasă un răspuns

Nume (*)
E-mail (nu va fi publicat) (*)
Comentariu