Femeia Rac reacţionează şi prinde repede semnalele erotice, dar nu va face niciodată primul pas. Este prea timidă şi-i este frică de o eventuală critică sau eşec, trebuind să fie încurajată subtil şi discret până ce fantezia i se eliberează de orice complexe şi i se demonstrează că dragostea este dominată de sentimente, de a căror existenţă ea nu are de ce se ruşina.
Punctul de vedere al partenerului, dacă el este înţelegător, compătimitor, tandru o inflenţează atât de mult încât se va deschide ca o floare sub razele soarelui. Un cuvânt brutal, o mişcare nechibzuită vor face ca ea să se retragă rapid, închizându-se în sine.
Poate fi o amantă minunată, deoarece trăieşte intensiv plăcerea, pentru ca la eliberarea de complexe să satisfacă orice exigenţe, răspunzând la patima bărbatului în aşa fel, încât îi va mări la maximum potenţa.
Poate deveni şi sclava plăcerilor ei dacă ajunge să le descopere, motiv pentru care bărbatul trebuie să apeleze iniţial la sentimente materne, ceea ce v aad’nci relaţia sentimentală, dar şi compatibilitatea sexuală. Ea nu se va dărui în maşină, pentru că va considera actul sexual ca un rezultat efectiv al sentimentului, deci locul va trebui să fie stimulant, acolo unde nu se simte străină, de regulă acasă la ea.
Atunci când momentul soseşte, ea va fi cea care îşi invită partenerul la o masă bună: asigurând neostentativ totuşi, cadrul adecvat (lumină, muzică, etc), dar nu se recomandă prea multă ambiţie în abordarea ei, pentru că riscaţi să nu-i mai intraţi în dormitor.
Femeia Rac atunci când se dezbracă pentru prima oară, se doreşte admirată, complimentată şi orice cuvânt frumos va fi la fel de excitant ca şi mângâierea. Odată scăpată de complexe, libertinismul ei se descătuşează, fiind în stare de dezmierdări, sărutări şi muşcături apreciate în mod deosebit de partener.
Sub razele Lunii şi cântecele valurilor, scapă foarte uşor de complexe şi îşi dezvăluie o latură aproape nebănuită – femeia sălbatică, minunată, căreia îi place să mângăie şi să fie mângăiată. Îi plac mirosurile din baie şi ale uleiurilor de corp, precum şi poziţiile care corespund timidităţii ei specifice, în care nu se pot descifra stările emoţionale din punctul culminant.
Femeia Rac depinde în exclusivitate de starea ei sufletească şi, dacă iubitul este tandru, devine foarte inventivă, nedepinzând însă de variaţiunile sexuale extreme. Are un instinct matern atât de pregnant dezvoltat, încât se dăruieşte cu aceeaşi uşurinţă unui bărbat din afara etniei sale, ca şi fratelui, incestul la această femeie fiind un lucru relativ obişnuit.
Deoarece nu acceptă grosolănia bărbaţilor, în anumite situaţii femeile acestei zodii pot deveni lesbiene, dar păstrându-şi rolul de femeie în oricare din situaţiile sexuale ieşite din normal, fantezia lor fiind lipsită de limite.
Etichete: femeia, lesbiene, partener, rac, sentimental, sentimente, sexual, zodii
Comentarii recente
raluca: haideti sa va dau exact costurile pt infiintare srl pt bucuresti: 80lei-rezervarea denumire firma,260lei-consiliere juridica daca doriti un ajutor sigur pt completarea exacta a dosarului,480lei-taxa deschide firma multe copiii xerox,200 lei-capitalul social minimul si rabdare pt urmatorul pas adik anaf....acusica am venit de aklo a si sa nu uitatii de timbre in valoare de...
mada: 2900 ron mi-a cerut un "notar/avocat" sa imi faca actele astea si m-am razgandit (le fac singur) ms mult...
roxana: stau la tara si in curte as vrea sa deschid un magazin mixt si langa un bar. credeti ca as putea obtine de la stat finantarea de 10.000 euro? am 24 de ani ce pot sa fac pentru a obtine bani? multumesc anticipat...
felcerul: Inteligente , frumoase si stimabile femei berbec o intrebare se poate? - eu berbec -ea berbec ..nascuti in aceeasi zi..acelasi an ..aceeasi luna ..super nu ?? da..oarecum..ne potrivim manusa ..insa...in afara de partidele zdravene de sex si noptile pline de dragoste ..cum sa o calmez fetelor???? Va multumesc anticipat si cu respectul cuvenit...
Denisa: Foarte tare articolul! Te felicit pentru initiativa si asteptam completari la zi cu legea! ...