Bărbatul BALANŢĂ

Postat de: Eaîn Balanta
12:34
21
Mar

Este tipul aflat între echilibru şi armonie, viaţa fiindu-i un permanent balansoar pe care va încerca să-şi păstreze echilibrul. Este sensibil şi deosebit de influenţat de ordinea şi veselia din jurul său. Nu-i plac manifestările sportive, dar va fi un partener agreabil de discuţie, lucru pe care-l pretinde şi amicilor săi.

Este prietenos, are un dezvoltat simţ al dreptăţii şi oferă tuturor o şansă, fiind şi un diplomat cu mult simţ al umorului. Profesional este un bun coleg, dar mai ales un şef minunat, adaptându-se uşor compromisurilor pentru a împărţi dreptatea.

Îi vine totuşi greu să ia hotărâri imediate şi directe, căutând tot timpul motivaţii pentru amânări în problemele spinoase, dar va înţelege pe cineva, va avea multă răbdare şi se va implica în soluţionarea problemelor acestuia.

Cine reuşeşte să ademenească un bărbat-Balanţă va vedea ca a meritat şi va renunţa greu la el, pentru că este în stare să ofere clipe unice. Nu acceptă vulgaritatea, femeia trebuind numai să sugereze ce şi cum doreşte; nu poate să rănească sentimental, fiind dezarmat în faţa femeilor agresive, dar reacţionează ca o pisică (torcând) la complimente şi laude.

Pentru o femeie care ştie ce vrea, cucerirea lui este o joacă, pentru că se îndrăgosteşte uşor. Mai ales fetele prezintă pentru el un interes deosebit. Este fericit atunci când femeia este constantă afectiv şi îi este greu să păstreze o femeie care flirtează cu alţii. Îi pretinde însă soţiei sale să fie elegant îmbrăcată, să poarte părul lung, etc.





Horoscop personalizat dragoste

Etichete: , , , , , , ,

Acest articol a fost postat pe data Sâmbătă, Martie 21, 2009 la 12:34 în categoria Balanta. Poţi lasa un răspuns la sfârşitul acestei pagini. Sistemul de ping nu este permis.

Pentru femei pe aceeaşi temă...

  • Bărbatul CAPRICORN
    Pentru bărbatul Capricorn dragostea este tot atât de importantă ca hrana şi somnul. De la prima întâlnire se simte că acest bărbat este cu picioarele pe pământ, serios, aşteptând ca femeia să se supună dorinţelor
  • Potenţial erotic la bărbatul SCORPION
    În pat, o femeie se poate aştepta la mult mai mult decât prevedea sau dorea. Cunoscând bine anatomia femeii şi având o fantezie nelimitată, elimină pudoarea şi nu cunoaşte graniţe, fiecare contact sexual fiind o
  • Potenţial erotic la bărbatul Gemeni
    Viaţa erotică a bărbatului Gemeni Bărbatul Gemeni nu este obositor sau sentimental, putând fi în acelaşi timp participant şi spectator. Ştie să aducă femeia în orice stare, ştie cum să declanşeze anumite reacţii, are ceea ce
  • Bărbatul SCORPION
    Pătimaş, emotiv şi nesocotit, este dominat de organele sexuale şi de satisfacerea propriilor dorinţe. Nu-i pasă de urmări, chiar dacă va fi numit Don Juan, neacceptând nici o părere în domeniul relaţiilor sexuale. În el
  • Viaţa erotică la femeia Rac
    Femeia Rac reacţionează şi prinde repede semnalele erotice, dar nu va face niciodată primul pas. Este prea timidă şi-i este frică de o eventuală critică sau eşec, trebuind să fie încurajată subtil şi discret până

Un comentariu

1.  gabriel
Iulie 17th, 2009 at 23:04
Comentariu » Bărbatul BALANŢĂ

tot ce ati zis pana aqm e bn dar eu sunt sportiv de performanta la inot(pot sa numesc asta inpotriva sortii) si imi plac manifestarile sportinve

Răspunde

 

Lasă un răspuns

Nume (*)
E-mail (nu va fi publicat) (*)
Comentariu