Tenul nostru vs calculatorul

Postat de: Eaîn Ingrijire corporală, Sănătate
1:01
15
Oct

sagging skin Tenul nostru vs calculatorul

Din obsesia mea de a rămâne cât mai mult timp tânără şi cu cât mai puţine riduri la 30 de ani, vârsta care mă sperie un pic :) am căutat pe net tot felul de informaţii despre lucrurile care ne dăunează şi ne adaugă pe faţă câteva riduleţe în plus.

Am găsit nişte lucruri care mi s-a părut foarte interesante, despre influenţa calculatorului asupra tenului nostru, nici nu mi-am imaginat că poate dăuna chiar în aşa măsură, m-a cam alarmat ştirea asta, mai ales că eu sunt omul al cărei job ţine numai de pc.

Orele şi zilele petrecute în faţa calculatorului afectează nu doar vederea şi poziţia coloanei vertebrale, dar are şi efecte negative asupra tenului nostru. Ridurile timpurii şi tenul obosit sunt primele semne ale influenţei calculatorului. Dar există câteva posibilităţi de a înlătura această problemă.

Exerciţiile de 5 minute efectuate în pauzele luate la fiecare oră de stat în faţa calculatorului sunt printre primele soluţii care trebuie luate în considerare. În această mică pauză trebuie să ne apropiem de un geam deschis şi să inspirăm aerul proaspăt (măcar 7 inspiraţii). Tot de atâtea ori umflăm obrajii, după care îi relaxăm, bem un pic de apă în care s-a adăugat suc stors dintr-o lămâie sau grepfruit.

La fiecare 2 ore, dacă nu avem fond de ten pe faţă, ştergem faţa cu un şerveţel înmuiat  în apă minerală (de băut). În cazul în care suntem machiate, ne stropim cu apă termală pe faţă, ea nu numai împrospătează tenul, dar şi fixează machiajul.

De asemenea, trebuie să avem grijă ca în camera în care muncim să nu fie aerul uscat. Sfatul este foarte actual mai ales în cazul anotimpului rece când sunt pornite caloriferele. Ar trebui să folosim dispozitive speciale pentru umezirea aerului.

Se recomandă şi folosirea cremelor hidratante, vitale pentru cei care petrec multe ore în faţa monitorului, iar ca bază pentru machiaj se va folosi o cremă protectoare.

Evităm contactul tenului cu apa de robinet. Cel mai bine ne spălăm cu apă distilată, în care am adăugat suc de lămâie sau grepfruit, cu apă minerală sau cu diverse ceaiuri de plante benefice pentru ten; muşeţel, mentă, etc.

Este de dorit evitarea folosirii săpunului. Sunt mai bune loţiunile hidratante fără alcool.

Ne ştergem pe faţă cu felii de măr proaspăt. De asemenea foarte bun este şi sucul de fructe îngheţat cu care ne ştergem tenul dimineaţa.

Adăugăm în raţia zilnică roşiile şi varza. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că tocmai aceste legume răspund de tenul sănătos, proaspăt şi ferit de efectele nocive ale calculatorului.

Să nu uităm şi cele 2 ceşti de ceai verde pe zi, care neutralizează radiaţiile la care suntem expuşi în faţa calculatorului.

Sper că am fost de folos tuturor femeilor care vor să se protejeze de inamicul comun, calculatorul. :)





Horoscop personalizat dragoste

Etichete: , , ,

Acest articol a fost postat pe data Miercuri, Octombrie 15, 2008 la 1:01 în categoria Ingrijire corporală, Sănătate. Poţi lăsa un răspuns, or trackback de pe site-ul tău.

Pentru femei pe aceeaşi temă...

  • Dieta care protejează tenul de riduri
    Această dietă nu vă scapă de ridurile care deja s-au format, dar cu siguranţă va ajuta să nu mai apară altele noi. Aşa cum s-a demonstrat, ceea ce mâncăm influenţează în mod direct viteza cu care
  • Cum îl cucerim pe CAPRICORN
    Cum cucerim pe Capricorn? Cel din zodia Capricorn este muncitor şi ambiţios. Îl întâlnim la cursuri de specializare şi în bibliotecă. Este inteligent, ştie să recunoască sinceritatea chiar şi în cazul complimentelor. Nu suportă scrisorile prea
  • Zone erogene zodia BALANŢĂ
    Spatele, fundul şi organele genitale sunt zonele lor erogene prin care pot fi excitaţi chiar în timpul unui dans sau dacă o femeie li se aşează cu sânii pe spate. La femeile-Balanţă trebuie luate în considerare
  • Ochi stralucitori, fara cearcane
    Multe dintre femei se confrunta cu aceasta problema – ochi cu cearcane pronuntate. Somnul si odihna sunt esentiale, iar lipsa lor isi lasa amprenta pe ochii tai candva plini de stralucire, iar acum umbriti de cearcane. O
  • Ai intuiţie?
    Posezi acel aşa-zis al şaselea simţ? Parcurge acest test şi vei afla câtă intuiţie posezi. Când sună telefonul de obicei ştiu cine este. Da Nu Deseori ghicesc ce vor oamenii să spună şi termin propoziţiile în locul lor. Da Nu Când întâlnesc

Nu sunt comentarii

Lasă un răspuns

Nume (*)
E-mail (nu va fi publicat) (*)
Comentariu