Din obsesia mea de a rămâne cât mai mult timp tânără şi cu cât mai puţine riduri la 30 de ani, vârsta care mă sperie un pic am căutat pe net tot felul de informaţii despre lucrurile care ne dăunează şi ne adaugă pe faţă câteva riduleţe în plus.
Am găsit nişte lucruri care mi s-a părut foarte interesante, despre influenţa calculatorului asupra tenului nostru, nici nu mi-am imaginat că poate dăuna chiar în aşa măsură, m-a cam alarmat ştirea asta, mai ales că eu sunt omul al cărei job ţine numai de pc.
Orele şi zilele petrecute în faţa calculatorului afectează nu doar vederea şi poziţia coloanei vertebrale, dar are şi efecte negative asupra tenului nostru. Ridurile timpurii şi tenul obosit sunt primele semne ale influenţei calculatorului. Dar există câteva posibilităţi de a înlătura această problemă.
Exerciţiile de 5 minute efectuate în pauzele luate la fiecare oră de stat în faţa calculatorului sunt printre primele soluţii care trebuie luate în considerare. În această mică pauză trebuie să ne apropiem de un geam deschis şi să inspirăm aerul proaspăt (măcar 7 inspiraţii). Tot de atâtea ori umflăm obrajii, după care îi relaxăm, bem un pic de apă în care s-a adăugat suc stors dintr-o lămâie sau grepfruit.
La fiecare 2 ore, dacă nu avem fond de ten pe faţă, ştergem faţa cu un şerveţel înmuiat în apă minerală (de băut). În cazul în care suntem machiate, ne stropim cu apă termală pe faţă, ea nu numai împrospătează tenul, dar şi fixează machiajul.
De asemenea, trebuie să avem grijă ca în camera în care muncim să nu fie aerul uscat. Sfatul este foarte actual mai ales în cazul anotimpului rece când sunt pornite caloriferele. Ar trebui să folosim dispozitive speciale pentru umezirea aerului.
Se recomandă şi folosirea cremelor hidratante, vitale pentru cei care petrec multe ore în faţa monitorului, iar ca bază pentru machiaj se va folosi o cremă protectoare.
Evităm contactul tenului cu apa de robinet. Cel mai bine ne spălăm cu apă distilată, în care am adăugat suc de lămâie sau grepfruit, cu apă minerală sau cu diverse ceaiuri de plante benefice pentru ten; muşeţel, mentă, etc.
Este de dorit evitarea folosirii săpunului. Sunt mai bune loţiunile hidratante fără alcool.
Ne ştergem pe faţă cu felii de măr proaspăt. De asemenea foarte bun este şi sucul de fructe îngheţat cu care ne ştergem tenul dimineaţa.
Adăugăm în raţia zilnică roşiile şi varza. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că tocmai aceste legume răspund de tenul sănătos, proaspăt şi ferit de efectele nocive ale calculatorului.
Să nu uităm şi cele 2 ceşti de ceai verde pe zi, care neutralizează radiaţiile la care suntem expuşi în faţa calculatorului.
Sper că am fost de folos tuturor femeilor care vor să se protejeze de inamicul comun, calculatorul.
Etichete: job, machiaj, riduri, ten
Comentarii recente
raluca: haideti sa va dau exact costurile pt infiintare srl pt bucuresti: 80lei-rezervarea denumire firma,260lei-consiliere juridica daca doriti un ajutor sigur pt completarea exacta a dosarului,480lei-taxa deschide firma multe copiii xerox,200 lei-capitalul social minimul si rabdare pt urmatorul pas adik anaf....acusica am venit de aklo a si sa nu uitatii de timbre in valoare de...
mada: 2900 ron mi-a cerut un "notar/avocat" sa imi faca actele astea si m-am razgandit (le fac singur) ms mult...
roxana: stau la tara si in curte as vrea sa deschid un magazin mixt si langa un bar. credeti ca as putea obtine de la stat finantarea de 10.000 euro? am 24 de ani ce pot sa fac pentru a obtine bani? multumesc anticipat...
felcerul: Inteligente , frumoase si stimabile femei berbec o intrebare se poate? - eu berbec -ea berbec ..nascuti in aceeasi zi..acelasi an ..aceeasi luna ..super nu ?? da..oarecum..ne potrivim manusa ..insa...in afara de partidele zdravene de sex si noptile pline de dragoste ..cum sa o calmez fetelor???? Va multumesc anticipat si cu respectul cuvenit...
Denisa: Foarte tare articolul! Te felicit pentru initiativa si asteptam completari la zi cu legea! ...